joi, 22 mai 2008

Cleptomanie

Cândva la începutul anilor '90, un băieţel a avut toţi banii din lume. De fapt nu chiar pe toţi, dar pentru el era cam acelaşi lucru pentru că avea o comoară care echivala cu un salariu obişnuit. Intr-o zi normală ar fi fost fericit şi cu banii de o halviţă sau de o îngheţată.

Imediat după revoluţie, românii aveau o aviditate de nestăvilit pentru orice produs care înainte îl puteai cumpăra doar dacă o cunoşteai pe tanti Mariana de la alimentară. Aşa se face că unchiul băiatului a reuşit să câştige într-o perioadă destul de scurtă o sumă colosală din vânzarea de tablete de glucoză colorată cu arome de zmeură, portocale sau căpşuni.

Încrederea în instituţiile bancare era foarte redusă şi toţi banii obţinuţi din vânzarea de glucoză au fost puşi întro grămadă mare în mijlocul sufrageriei eroului nostru. Operaţiunea de numărare a sutelor de lei în hârtii albastre mototolite cu Bălcescu şi în monede strălucitoare nou nouţe s-a dovedit destul de anevoioasă. Au fost utile chiar şi cunoştinţele de matematică de clasa a doua ale copilului.

Se uita la muntele de bani din mijlocul covorului cu presentimentul că nu-i va mai fi dat vreodată în viaţă să vadă atâţia bani la un loc.

În timp ce aşeza ordonat banii se gândea la tot ce ar putea cumpăra şi strecura câte o monedă lucitoare sub covorul persan. Dacă cineva ar fi observat lipsa banilor ar fi putut spune oricând că au ajuns acolo din greşeală. După o noapte agitată cu vise cu multă ciocolată, s-a trezit devreme a doua zi, a luat comoara şi a pus-o într-o cutie de carton pe care lipise un material cu flori la lucru manual.

A cumpărat tot felul de dulciuri care nu aveau nici un gust pentru că nu le împărţea cu ai lui şi o brăţară aurie, strălucitoare, ca un şarpe care se încolăcea pe încheietură, pe care a ascuns-o în dulapul cu cărţi. Îşi dorea să o dea învăţătoarei pe care o ştia sensibilă la cadourile primite de la părinţi.

Nu notele vroia să le cumpere, le lua pe cele mai mari şi numai învăţând, îşi dorea atenţia, bunăvoinţa şi încurajările care erau rezervate doar pentru câţiva copii. În fiecare dimineaţă îşi punea brăţara pe mână şi admira în lumina limpede a soarelui solzii şarpelui, limba bifurcată, coada cu clopoţei. Nu i-a dat-o niciodată pentru că avea nevoie de mai mult curaj decât i-a trebuit ca să fure toţi banii din lume.

3 comentarii:

kittynel spunea...

inca si acuma imi cumpar portocale si banane sa mananc pe saturate.. those were some nasty times...

getbordea spunea...

@kittycriss
Pentru generaţiile mai noi portocalele si bananele înseamnă mult mai puţin.

mikel spunea...

Mie mirosul de portocale îmi aminteşte de Craciun. O fi din cauză că doar în asemenea împrejurări primeau ai mei de la fabrică nişte portocale şi ceva bomboane de pom in nişte pungi puşcate?
Şi totuşi, uneori cred ca viaţa noastră ar fi fost oarecum incompletă fără toate dificultăţile astea.