luni, 18 mai 2009

Un om mic descoperă o lume mare

Tot timpul mi-am dorit o fereastră în faţa chiuvetei din bucătărie ca să am ce privi în timp ce spăl vasele. Când nu observ ce mişcă vecinii, sau ce mănâncă pescăruşii, mă uit la nori şi îmi amintesc că am aflat numai prin clasa a cincea că cerul nu se desenează numai agăţat în partea de sus a foii de hârtie, ci trebuie să cobori albastrul până lângă linia orizontului.

Cred că am fost indusă în eroare de prima pictură pe care am dus-o la şcoală la ora de desen, care avea cerul exact aşa. Era desenat de mama care a încercat fără succes să îmi arate cum se face un curcubeu cu o farfurie. Pe atunci eram mult mai familiară cu farfuriile decât cu curcubeele. Doar domnul Rogvaiv mi-a intrat în cap şi cum obţii culoarea verde când ai pierdut creionul din cutie.

Cu mult înainte, cam pe la mijlocul clasei a doua am aflat că învăţătoarea nu este o entitate care există numai în cadrul şcolii ci e o persoană care face piaţa şi cumpără pâine de la Arieşu la fel ca mama mea. Am fost atât de uimită de descoperire încât nici nu am îndrăznit să îmi imaginez că poate are un soţ ca tata, sau o fată, ca şi mine.

Oricum am înţeles atât de bine cum funcţionează treaba cu adulţii încât prin clasa a patra, plină de altruism, i-am cumpărat cadou din fondul clasei exact ce mi-aş fi dorit eu mai mult, păpuşa Barbie de la Agressione.

2 comentarii:

medina spunea...

am urat-o pe respectiva invatatoare cu toata fiinta mea, si pana in ziua de azi mi se pare ca nu i-am facut zilele destul de negre... cu toate ca multe persoane nu sunt de acord.

getbordea spunea...

Imi pare rau ca ti-am stricat patru ani de zile pentru ca am recomandat-o cu toata caldura.