Frumuseţea şi norocul VII
Obrazul drept îi era aşezat pe iarba racoroasă şi obrazul stâng lăsa razele de soare să pătrundă adânc, până aproape în fundul minţii. Nu se putea hotărî să deschidă ochii, dar până la urmă setea învinse moleşeala somnului de dimineaţă târzie. Prima dată văzu o casuţă albă, acoperită cu paie, cu geamuri mici vopsite în roşu şi în depărtare nişte munţi înalţi care păreau aproape albaştrii în lumina soarelui. Nu se vedea nici un pic de apă în apropiere dar dincolo de gardul de piatră al casei văzu un păr încărcat cu fructe galbene care promiteau să fie foarte zemoase. Îi atrase privirea mai ales una dintre ele şi muşcă cu poftă.
- Era să ne prăpădim stăpâne! Ieri noapte am făcut popas lângă Piatra Dorului. Mulţi şi-au pierdut zilele în prăpastia înspre care mergeam înainte să îţi pierzi cunoştinţa. Am avut noroc că inima mea s-a îndreptat înspre stâncile Munţilor Albaştrii, de unde a fost smulsă de torenţi.
- Ştiam că eşti cal fermecat Pietrosule, de ce nu ai deschis gura până acum? Mi-ar fi plăcut să schimb o vorbă de atâtea zile.
Nici nu apucă Pietrosul să îi explice că el nu vorbeşte altfel decât a vorbit în fiecare zi până atunci şi nici altfel decât o fac ceilalţi fraţi ai lui că o fată rotunjoară, cu părul roşu împletit strâns în două cozi groase şi cu mâinile descoperite de mânecile suflecate la fel de pline de pistrui ca şi obrajii începu să calce apăsat înspre ei din spatele casei.
- În o sută de ani nici o muscă nu a găsit singura deschidere a vălului fermecat care îi ţine pe cei nepoftiţi departe de casă şi tu întinzi mâna şi te serveşti cu o pară!
- Nu degeaba mi se spune Făt-Frumos cel Norocos. Să-mi fie cu iertare, venim de departe şi eram tare însetat.
- De data asta nu te-aş numi norocos, pentru că para pe care ai luat-o te face să pricepi graiul animalelor şi nu pot să iau harul ăsta înapoi. Va trebui să-mi slujeşti 7 ani că să-l plăteşti!
- Nu am 7 ani de pierdut aici, trebuie să pornesc fără întârziere!
- Vezi motanul ăla gras de pe pervaz? Poţi să vii de bună voie aşa cum eşti sau o să vii pentru o farfurie de lapte după ce o să ai şi tu coadă!
Făt-Frumos s-a gândit că e mai înţelept să-i intre în voie deocamdată şi să îşi vadă de drum cu prima ocazie pe care norocul lui o să i-o scoată negreşit în cale. A luat calul de frâu şi a intrat pe poartă după ce vrăjitoarea i-a spus că e binevenit la ea în curte. Nici nu a făcut câţiva paşi că Pietrosul a început să se scuture şi după ce praful s-a împrăştiat un pic nu mai rămăsese decât o grămadă de pietre. Vălul fermecat nu ţinea deoparte numai orice picior omenesc ci şi orice altă vrajă.
Obrazul drept îi era aşezat pe iarba racoroasă şi obrazul stâng lăsa razele de soare să pătrundă adânc, până aproape în fundul minţii. Nu se putea hotărî să deschidă ochii, dar până la urmă setea învinse moleşeala somnului de dimineaţă târzie. Prima dată văzu o casuţă albă, acoperită cu paie, cu geamuri mici vopsite în roşu şi în depărtare nişte munţi înalţi care păreau aproape albaştrii în lumina soarelui. Nu se vedea nici un pic de apă în apropiere dar dincolo de gardul de piatră al casei văzu un păr încărcat cu fructe galbene care promiteau să fie foarte zemoase. Îi atrase privirea mai ales una dintre ele şi muşcă cu poftă.
- Era să ne prăpădim stăpâne! Ieri noapte am făcut popas lângă Piatra Dorului. Mulţi şi-au pierdut zilele în prăpastia înspre care mergeam înainte să îţi pierzi cunoştinţa. Am avut noroc că inima mea s-a îndreptat înspre stâncile Munţilor Albaştrii, de unde a fost smulsă de torenţi.
- Ştiam că eşti cal fermecat Pietrosule, de ce nu ai deschis gura până acum? Mi-ar fi plăcut să schimb o vorbă de atâtea zile.
Nici nu apucă Pietrosul să îi explice că el nu vorbeşte altfel decât a vorbit în fiecare zi până atunci şi nici altfel decât o fac ceilalţi fraţi ai lui că o fată rotunjoară, cu părul roşu împletit strâns în două cozi groase şi cu mâinile descoperite de mânecile suflecate la fel de pline de pistrui ca şi obrajii începu să calce apăsat înspre ei din spatele casei.
- În o sută de ani nici o muscă nu a găsit singura deschidere a vălului fermecat care îi ţine pe cei nepoftiţi departe de casă şi tu întinzi mâna şi te serveşti cu o pară!
- Nu degeaba mi se spune Făt-Frumos cel Norocos. Să-mi fie cu iertare, venim de departe şi eram tare însetat.
- De data asta nu te-aş numi norocos, pentru că para pe care ai luat-o te face să pricepi graiul animalelor şi nu pot să iau harul ăsta înapoi. Va trebui să-mi slujeşti 7 ani că să-l plăteşti!
- Nu am 7 ani de pierdut aici, trebuie să pornesc fără întârziere!
- Vezi motanul ăla gras de pe pervaz? Poţi să vii de bună voie aşa cum eşti sau o să vii pentru o farfurie de lapte după ce o să ai şi tu coadă!
Făt-Frumos s-a gândit că e mai înţelept să-i intre în voie deocamdată şi să îşi vadă de drum cu prima ocazie pe care norocul lui o să i-o scoată negreşit în cale. A luat calul de frâu şi a intrat pe poartă după ce vrăjitoarea i-a spus că e binevenit la ea în curte. Nici nu a făcut câţiva paşi că Pietrosul a început să se scuture şi după ce praful s-a împrăştiat un pic nu mai rămăsese decât o grămadă de pietre. Vălul fermecat nu ţinea deoparte numai orice picior omenesc ci şi orice altă vrajă.
Un comentariu:
incepe sa imi para rau ca nu te-am lasat pe tine sa imi faci si compunerile in generala, pe langa toate desenele si lucrul manual pentru care am luat zece datorita zanei mele care mergea la scoala de dupa-masa.
Trimiteți un comentariu