joi, 24 martie 2011

Rostul României

Via Brînduşa.

Rostul

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (bătrânii), pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, că vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi.. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găina, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".
La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea că ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE.
Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţă şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturosii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu..

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţa, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei.. Se accesorizeaza cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează.
Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri..

Sună-ţi familia, pune o sămânţa într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Să trăieşti.

Brăduţ Florescu

2 comentarii:

Andreea Petrican spunea...

Imi pare rau pentru Brandusa ca traieste in Romania aceea...sincer rau

MIkel spunea...

Aş avea de spus un lucru. Cel puţin pentru mine, credinţa nu area face cu straiele vechi ţinute în lada de zestre cu smirnă şi naftalină.

Credinţa mea e că am un Tată în ceruri, un Tată iubitor, care de dragul meu şi de mult dor ce i-a fost de capodopera Creaţiei, s-a dezlipit de ce a avut mai drag şi a fost în stare să-şi vadă Fiul atârnând pe cruce sub povara păcatelor mele. Dacă muream eu pentru păcatele mele, eram bun mort. Mi-aş fi plătit datoria. Dar Tăticul meu nu a vrut asta şi a încărcat pe Cristos cu păcatele mele. Pe Cel fără păcat, pe care Dreptatea lui Dumnezeu nu l-a împiedicat să-L ridice dintre morţi. Nu, pentru că trăise o viaţă sfântă pe pământ. Astfel, cu preţul de a-şi vedea Fiul batjocorit, lovit, scuipat şi atârnat pe cruce, m-a recâştigat pe mine.

Credinţa mea nu se leagă nici de blugii actuali despre care poate se va scrie cu nostalgie peste 150 de ani.

Credinţa mea e că Cristos a înviat! Şi odată cu El, am înviat şi eu. La o viaţă nouă. Am primit o altă identitate. Sunt copil al lui Dumnezeu. Nu pentru ceea ce aş fi făcut eu, nici pentru ceea ce fac, nici pentru ceea ce voi face. Ci pentru ceea ce a făcut Domnul meu.

Nu sunt mulţumit de cum merge ţara noastră, dar CRED că viaţa mea e mai mult decât ce îmbrac, ce casă am, sau ce maşină conduc. Îmi dau seama tot mai mult că nimic nu scapă de sub controlul lui Dumnezeu şi ştiu că El va avea grijă de mine şi de familia mea. Trăiesc liniştit şi am pace chiar dacă alţii nu ar înţelege motivul. De multe ori în copilărie, când mă puneam seara la somn îmi imaginam că patul meu ar fi o capsulă ce zboară prin spaţiu cu o viteză neînchipuită şi care îşi schimba singură traiectoria pentru a nu se izbi de nici o stea, de nici o planetă... Nu ştiu nici acum unde zbura capsula mea, dar îmi amintesc că mă simţeam în siguranţă în patul meu zburător setat pe Pilot Automat. De ce povestesc toată treaba asta? Pentru că e sentimentul cel mai apropiat de cel pe care îl simt acum, avându-l pe Dumnezeu mai mult decât o entitate hoinară... El e Tatăl meu ce se îngrijeşte de mine, ce are timp pentru mine şi nu mă cataloghează sau nu îmi rânduieşte destinul împreună cu a altora, a 12-a parte a omenirii sau câţi or fi născuţi în aceeaşi lună cu mine.

Şi dragă Andreea Petrican, permite-mi să îţi spun că o compătimeşti fără o bază corectă pe Brânduşa. Nu că aş cunoaşte-o, dar să judeci fericirea unui om după ţara în care trăieşte consider că e greşit. Poate că trăieşti într-o ţară cu o economie mult mai bună decât a României, cu un nivel de trai mai ridicat. Îţi oferă asta fericire? Ai linişte din pricina asta? Ce s-ar întâmpla dacă mâine ai rămâne fără servici? Şi eu am stat ani buni pe-afară. Am câştigat bani mulţi dar am pierdut ani preţioşi de relaţie cu Dumnezeul meu. Nu aveam timp de El, fugeam de colo - colo şi îmi stătea capul la cum o să-mi aranjez eu "odată" viaţa. Crede-mă că nu a meritat. M-am întors în România, am găsit o biserică vie, un grup de oameni care sunt preocupaţi de relaţia lor cu Mântuitorul (nu de religie) şi acum ard de pasiune pentru cei din jurul meu.
Vreau ca toată lumea să înţeleagă cam care-i treaba cu creştinismul. Prea mulţi au sufocat lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu cu obiceiurile lor cu care au fost învăţaţi că vor ajunge în Rai. Doar credinţa în jertfa lui Isus Cristos ne poate duce în prezenţa lui Dumnezeu, Raiul.

Cristos a înviat!